Capitolul 10

EXPERIENȚE MISTICE ALE UNUI NEOFIT


1. –În una dintre practicile de ieșire în «ASTRAL», într-o noapte a anului 1966, am reușit să ies în mod conștient din corpul meu și să simt o eliberare foarte specială, întrucât ființa mea simțea o bucurie indescriptibilă și am zburat, am zburat ca o pasăre până la o altă planetă ciudată pentru mine, dar care avea multe asemănări cu Pământul, căci vedeam păduri enorme și verzi acoperite de pini și o cabană din trunchiuri în care erau niște oameni care-mi făceau semne; am coborât și am avut plăcuta surpriză că acolo se afla Maestrul SAMAEL AUN WEOR cu niște rude și discipoli cunoscuți, care m-au primit cu o îmbrățișare foarte călduroasă și cu o bucurie foarte specială pe care nu o pot descrie.

Apoi Maestrul m-a invitat la plimbare prin pădure până am ajuns la un pod de piatră unde mi-a explicat că această planetă era «LUNA» în evuri trecute, când se găseau locuitori, animale și vegetație și că era străvechiul PĂMÂNT-LUNĂ sau PĂMÂNTUL-MAMĂ-LUNĂ și mi-a arătat râuri, munți și mări întinse.

Mi-ați putea explica cum este posibil să vizităm altă planetă în evuri atât de îndepărtate ca aceea?

R. –Vedeți dumneavoastră distinse cavaler ceea ce este dedublarea; atunci sufletul poate să se transporte pe alte planete și să cunoască multe mistere; dumneavoastră ați fost într-adevăr cu sufletul, spiritul, cum vreți să-i ziceți, pe acel Satelit care strălucește în nopțile înstelate.

În mod cert acolo v-ați întâlnit cu spiritul meu pe podul amintit; însă este evident că ceea ce ați văzut, podul, râul, vegetația etc., corespund unui trecut nespus de vechi, fiindcă în ziua de azi Luna este deja un cadavru.

Este bine ca dumneavoastră să știți că lumile, persoanele, vegetalele și animalele se nasc, cresc, îmbătrânesc și mor.

În numele adevărului trebuie să vă spun că astăzi Luna este un cadavru.

luna

Acel Satelit a avut viață din abundență; a trecut prin copilăria sa, prin tinerețea sa, prin maturitatea sa, a îmbătrânit și a murit.

Sufletul poate vedea nu numai viitorul și prezentul, ci și trecutul. Ceea ce ați văzut corespunde exact acelui ev trecut, în care Luna a avut râuri bogate în ape, mări adânci, vegetație luxuriantă, vulcani în erupție, viață vegetală, animală și umană.

Vreau ca dumneavoastră să știți că Seleniții au existat; Luna a avut 7 rase umane pe parcursul perioadelor istorice succesive; primele au fost de giganți și ultimele au fost de liliputani, adică, foarte mici. Ultimele familii umane care au trăit pe lună le-am putea cataloga ca oameni furnici; să nu vă mire ceea ce vă spun; aceasta se întâmplă întotdeauna pe toate planetele; primele rase sunt de giganți și ultimele din cale-afară de mici.

Vă felicit pentru că v-ați amintit ceea ce ați văzut și auzit pe Lună.

În viitor, Arheologii vor putea găsi sub solul lunar ruine ale unor orașe foarte vechi; veți vedea știrile în toate ziarele.

2. –În luna iulie 1969, având ocazia să vizitez o așezare din Statul Hidalgo, în compania Maestrului SAMAEL AUN WEOR, a familiei sale, a unui prieten, a altui discipol și a mea, un umil servitor, am plecat cu automobilul într-o după-amiază foarte ploioasă și destul de rece într-o zonă arheologică, gândindu-ne că nu va fi posibil să vizităm locul propus, căci pe șosea ploua tare și de abia era vizibilitate.

Am străbătut astfel aproape tot drumul și când am ajuns am văzut cu surprindere cum se lumina satul spre care ne îndreptam, împrejur fiind încărcat de norii negri.

În ciuda acestui fapt, am putut să vizităm zona arheologică practic în totalitatea sa. Am observat că Maestrul a făcut câteva concentrări instantanee și ulterior a comentat cu soția sa că deja se terminase permisiunea; apoi m-a întrebat dacă îmi dădusem seama de fenomenul care se produsese, și i-am răspuns afirmativ, căci era clar că el ceruse ca ploaia să înceteze; apoi ne-a indicat să urcăm în mașină și instantaneu a început să plouă cu găleata.

Mi-ați putea spune cum a fost posibil acest miracol?

R. –Este bine ca dumneavoastră să știți că cele 4 elemente: foc, aer, apă și pământ sunt dens populate de făpturi elementale ale naturii; poate că vouă vi se pare ciudat ceea ce vă spun, dar în toate epocile istoriei au existat tradiții despre ceea ce se numesc zâne, nimfe, nereide, silfi, spiriduși etc.

Ei bine, aceia sunt elementalii; sunt numiți așa deoarece trăiesc în elemente. Pigmeii, de exemplu, trăiesc printre stâncile pământului; salamandrele trăiesc în foc; silfii în aer, în nori; și nereidele în ape.

Oamenii increduli nu acceptă nimic din toate acestea, dar cred că dumneavoastră sunteți o persoană care are Credință și de aceea cu cea mai mare plăcere vă explic și vă răspund la întrebare.

Prin intermediul anumitor formule secrete, propriul meu spirit a dat ordine silfilor care viețuiesc în nori pentru ca să-i îndepărteze pe aceștia. Totuși, dumneavoastră nu trebuie să ignorați că apele sunt mânuite și de ondine. Dacă silfii pun în mișcare curenți psihici speciali, duc norii, îi mișcă, îi îndepărtează din loc și cu ei se duc și ondinele apelor; atunci momentan se poate îndepărta ploaia; însă noi, Inițiații facem aceasta doar în cazuri foarte speciale fiindcă în caz contrar s-ar stabili dezordinea în natură.

Când un Inițiat Gnostic realizează un astfel de miracol, o face întotdeauna cu permisiunea Ființelor Superioare.

Miracolul la care dumneavoastră ați fost prezent a fost necesar, căci era nevoie să se studieze niște Monoliți din Tula, desigur destul de interesanți.

3. –Într-o practică în care am vrut să-mi amintesc viețile trecute, așa cum dumneavoastră ne-ați învățat, am avut următoarele experiențe:

M-am văzut la Piramidele din Teotihuacán în epoca Aztecilor, unde se găsește Citadela; era o mare mulțime care făcea mari aclamații și vociferări, căci pe tot Bulevardul Morților erau oameni din sat, soldați și politicieni bogat gătiți cu penaje, brățări, sandale și podoabe din aur și din pietre prețioase.

Pe acest bulevard mergeam mai mulți prizonieri legați de mâini și de gât, înconjurați de câțiva soldați îmbrăcați în cavaleri tigri și acvile care ne-au dus la picioarele Piramidei Soarelui, unde era un mare foc; când am ajuns pe platformă ne-au aliniat. Un Sacerdot a făcut un gest și toți au tăcut; atunci au început să sune flajoletele și tobele; apoi au venit fecioarele dansând dansuri de o splendoare indescriptibilă.

Încheindu-se dansurile au venit doisprezece bătrâni care au făcut un fel de «CURTE MARȚIALĂ» și ne-au judecat.

HuitzilopochtliUlterior ne-au legat la ochi, făcându-ne să urcăm treptele Piramidei, bineînțeles că unii au alunecat și au căzut; căci auzeam zgomotul și țipetele de durere, îmi amintesc că simțeam treptele înguste pe care abia îmi intra jumătate din talpă; când am ajuns la partea superioară s-au făcut rugăciuni, invocări și ofertorii și am fost sacrificați ZEULUI HUITZILOPOCHTLI.

Ați putea să-mi explicați ce s-a întâmplat? Asta este reîncarnare sau reîntoarcere?

R. –Dumneavoastră, în meditație, ați vrut să vă amintiți viețile trecute; ați adormit un pic și atunci sufletul vostru a ieșit din corpul de carne și oase; apoi au urmat diferitele scene, amintiri din trecut. Vă invit să înțelegeți că în mod sigur dumneavoastră ați fost un locuitor Aztec în Mexicul antic.

Deja ați văzut cum erau judecați mulți delicvenți și apoi este evident că erau sacrificați Zeilor.

Așadar nu toți cei jertfiți pe Altarul sacrificiilor umane erau persoane inocente; au existat deci, în Mexicul Precolumbian, sacrificiile umane.






















DINCOLO DE MOARTE - Samael Aun Weor