Samael Aun Weor - Trezirea Constiintei - Cheia SOL

Extrase

SOMNUL CONŞTIINTEI

Oamenii confundã Inteligenţa cu Intelectul, iar persoanei foarte inteligente sau foarte intelectuale, îi dau calificativul de foarte conştientã. Noi afirmãm cã CONŞTIINŢA la om este fãrã nici o îndoialã şi fãrã teamã de a ne înşela, un gen foarte particular de „PRICEPERE A CUNOAŞTERII INTERIOARE”, complet independentã de orice activitate mentalã.

Facultatea CONŞTIINŢEI ne permite cunoaşterea de NOI ÎNŞINE.

CONŞTIINŢA ne dã cunoaşterea integralã a ceea ce ESTE, unde este, a ceea ce realmente se ştie, a ceea ce cu siguranţã se ignorã.

PSIHOLOGIA REVOLUŢIONARÃ învaţã faptul cã doar omul însuşi poate ajunge sã se cunoascã pe sine însuşi.

Doar noi putem şti dacã suntem Conştienţi într-un anumit moment sau nu. Numai noi înşine putem şti despre propria noastrã Conştiinţã şi dacã aceasta existã la un moment dat sau nu.

Omul însuşi şi nimeni altcineva decât el poate sã-şi dea seama pentru o clipã, pentru un moment, cã înaintea acelei clipe, înainte de acel moment, realmente nu era conştient, avea conştiinţa foarte adormitã; apoi va uita acea experienţã sau o va pãstra ca pe o amintire, ca pe amintirea unei experienţe puternice.

Este urgent sã ştim cã la ANIMALUL RAŢIONAL, CONŞTIINŢA nu este ceva continuu, permanent…

În mod normal, Conştiinţa la animalul intelectual, în mod greşit numit om, doarme profund.

Rare, foarte rare sunt momentele în care Conştiinţa este treazã; animalul intelectual lucreazã, conduce maşini, se cãsãtoreşte, moare etc., cu conştiinţa în totalitate adormitã şi doar în momente foarte excepţionale se trezeşte.

Viaţa fiinţei umane este o lume de visare, însã ea crede cã este treazã şi niciodatã nu ar admite cã viseazã, cã are Conştiinţa adormitã.

Dacã cineva ar ajunge sã se trezeascã, s-ar simţi teribil de ruşinat de sine însuşi, ar înţelege imediat bufoneria sa, ridiculitatea sa. Aceastã viaţã este teribil de ridicolã, groaznic de tragicã şi arareori sublimã…

Dacã un boxer ar ajunge sã se trezeascã pe loc în plinã luptã, ar privi ruşinat tot onoratul public şi ar fugi de oribilul spectacol, în faţa uimirii mulţimilor adormite şi inconştiente.

Când fiinţa umanã admite cã are Conştiinţa adormitã, puteţi fi siguri cã deja începe sã se trezeascã.

Şcolile reacţionare de Psihologie învechitã care neagã existenţa Conştiinţei şi chiar inutilitatea unui astfel de termen, denotã starea de Somn cel mai profund. Adepţii unor astfel de şcoli dorm foarte profund, întro stare practic infraconştientã şi inconştientã.

Cei care confundã Conştiinţa cu funcţiile psihologice, gânduri, sentimente, impulsuri motrice şi senzaţii, realmente sunt foarte inconştienţi, dorm profund. Cei care acceptã existenţa Conştiinţei dar neagã complet diferitele grade conştientive, denotã lipsã de experienţã conştientã, somn al conştiinţei.

Orice persoanã care s-a trezit vreodatã pentru un moment, ştie foarte bine, din proprie experienţã, cã existã diferite grade de Conştiinţã observabile în noi înşine.

În primul rând: TIMPUL. Cât timp rãmânem conştienţi?

În al doilea rând: FRECVENŢA. De câte ori ne-am trezit Conştiinţa?

În al treilea rând: AMPLITUDINEA ŞI PROFUNZIMEA. De ce anume am fost conştienţi?

Psihologia Revoluţionarã şi antica Philokalie afirmã cã prin mari supra-eforturi de tip foarte special putem trezi Conştiinţa şi sã o facem sã fie continuã şi controlabilã.

Educaţia Fundamentalã are ca scop trezirea conştiinţei. Nu ne servesc la nimic zece sau cincisprezece ani de studii la şcoalã, la colegiu şi la universitate, dacã atunci când ieşim din sãlile de curs, suntem automate adormite.

Nu este o exagerare sã afirmãm cã printr-un mare efort, animalul intelectual poate sã fie conştient de el însuşi doar pentru câteva minute.

Este clar cã în aceasta obişnuiesc sã existe puţine excepţii pe care trebuie sã le cãutãm cu felinarul lui Diogene; acele cazuri rare sunt reprezentate de Oamenii adevãraţi: Buddha, Iisus, Hermes, Quetzacoatl etc. Aceşti fondatori de religii au avut Conştiinţã continuã, au fost mari Iluminaţi.

În mod normal oamenii nu sunt conştienţi de ei înşişi. Iluzia de a fi conştienţi în mod continuu, se naşte din memorie şi din toate procesele gândirii.

Omul care practicã un exerciţiu retrospectiv pentru a-şi aminti toatã viaţa sa, poate cu adevãrat sã rememoreze, sã-şi aminteascã de câte ori s-a cãsãtorit, câţi copii a avut, cine au fost pãrinţii lui, profesorii etc., dar aceasta nu înseamnã a trezi Conştiinţa, aceasta este pur şi simplu amintirea actelor inconştiente şi aceasta este tot.

În viaţa obişnuitã, fiinţa umanã nu ştie nimic despre Auto-Conştiinţã şi cu atât mai puţin despre Conştiinţa Obiectivã.

Totuşi lumea este orgolioasã şi toate persoanele se cred Auto-Conştiente; Animalul Intelectual crede cu convingere cã are Conştiinţã de sine însuşi şi în nici un chip nu ar accepta sã i se spunã cã este un adormit şi cã trãieşte inconştient de el însuşi.

Existã momente excepţionale în care Animalul Intelectual se trezeşte, însã acele momente sunt foarte rare; pot apãrea într-un moment de pericol extrem, în timpul unei emoţii intense, în vreo circumstanţã nouã, în vreo nouã situaţie neaşteptatã etc.

Este cu adevãrat o nenorocire faptul cã bietul Animal Intelectual nu are nici o stãpânire asupra acestor stãri trecãtoare de Conştiinţã, cã nu le poate redeştepta, cã nu le poate face continue.

Totuşi Educaţia Fundamentalã afirmã cã omul poate sã obţinã controlul Conştiinţei şi sã dobândeascã Auto-Conştiinţa.

Psihologia Revoluţionarã are metode, procedee ştiinţifice pentru a trezi Conştiinţa.

Dacã vrem sã ne trezim Conştiinţa avem nevoie sã începem prin a examina, a studia şi apoi a elimina toate obstacolele care ne apar pe drum…


CELE PATRU STÃRI DE CONŞTIINŢÃ

Existã patru stãri de CONŞTIINŢÃ posibile pentru om: SOMNUL, STAREA DE VEGHE, AUTO CONŞTIINŢA şi CONŞTIINŢA OBIECTIVÃ.

Imaginaţi-vã pentru un moment, drag cititor, o casã cu patru etaje; sãrmanul animal intelectual în mod greşit numit Om, trãieşte în mod normal la cele douã etaje de jos, dar niciodatã în viaţã nu foloseşte cele douã etaje superioare.

Animalul Intelectual îşi împarte viaţa jalnicã şi mizerabilã între somnul obişnuit şi greşit numita stare de VEGHE, care este, din nefericire, o altã formã de somn.

În timp ce corpul fizic doarme în pat, EGOUL învelit în CORPURILE sale LUNARE umblã nestingherit, cu Conştiinţa adormitã ca un somnambul, prin regiunea molecularã.

EGOUL în regiunea molecularã îşi proiecteazã VISELE şi trãieşte în ele; nu existã nici o logicã în VISELE sale; continuitate, cauze, efecte, toate funcţiile psihice lucreazã fãrã nici o direcţie şi apar şi dispar imagini subiective, scene incoerente, vagi, imprecise etc.

Când EGOUL învelit în Corpurile sale Lunare se întoarce la CORPUL FIZIC, apare atunci a doua stare de Conştiinţã, numitã stare de VEGHE, care de fapt nu este altceva decât o altã formã de somn.

Întorcându-se EGOUL la CORPUL sãu FIZIC, visele continuã în interior; aşa-zisa STARE DE VEGHE este în realitate A VISA CU OCHII DESCHIŞI.

Când rãsare soarele, stelele se ascund, dar nu înceteazã sã existe; aşa sunt visele în starea de VEGHE, ele continuã în secret, nu înceteazã sã existe. Aceasta înseamnã cã Animalul Intelectual în mod greşit numit OM, trãieşte doar în lumea viselor; pe bunã dreptate a spus poetul cã viaţa este vis. ANIMALUL RAŢIONAL conduce maşina visând, lucreazã la birou, în fabricã, la câmp etc. visând, se îndrãgosteşte visând, se cãsãtoreşte visând; rar, foarte rar în viaţã, este treaz; trãieşte într-o lume de vise şi crede cu fermitate cã este trezit.

Cele patru Evanghelii cer TREZIREA, dar din pãcate nu spun cum SÃ NE TREZIM.

Înainte de toate, este necesar sã înţelegem cã suntem adormiţi; doar atunci când cineva îşi dã seama exact cã este adormit, intrã cu adevãrat pe calea TREZIRII.

Cine ajunge sã se TREZEASCÃ, devine atunci AUTO-CONŞTIENT, dobândeşte CONŞTIINŢÃ de SINE ÎNSUŞI.

Eroarea cea mai gravã a multor PSEUDO-ESOTERIŞTI şi PSEUDO-OCULTIŞTI ignoranţi, este aceea de a-şi închipui cã sunt AUTOCONŞTIENŢI şi în plus de a crede cã toatã lumea este trezitã, cã toţi oamenii au AUTO-CONŞTIINŢÃ.

Dacã toţi oamenii ar avea CONŞTIINŢA TREZITÃ, Pãmântul ar fi un PARADIS, nu ar exista rãzboaie, nu ar exista nici al meu nici al tãu, totul ar fi al tuturor, am trãi într-o VÂRSTÃ DE AUR.

Când cineva îşi TREZEŞTE CONŞTIINŢA, când devine AUTOCONŞTIENT, când dobândeşte CONŞTIINŢÃ DE SINE ÎNSUŞI, în momentul acela este când ajunge sã cunoascã realmente ADEVÃRUL despre el însuşi.

Înainte de a ajunge la a treia stare de CONŞTIINŢÃ, (AUTO-CONŞTIINŢA), realmente o persoanã nu se cunoaşte pe SINE ÎNSÃŞI, chiar dacã crede cã ea însãşi se cunoaşte.

Este indispensabil sã dobândim A TREIA STARE DE CONŞTIINŢÃ, sã urcãm la al treilea etaj al casei, înainte de a avea dreptul sã trecem la al patrulea etaj.

A PATRA STARE DE CONŞTIINŢÃ, al PATRULEA ETAJ al casei, este cu adevãrat formidabil. Doar cel care ajunge la CONŞTIINŢA OBIECTIVÃ, la A PATRA STARE, poate studia lucrurile în ele însele, lumea aşa cum este.

Cine ajunge la al patrulea etaj al casei, este fãrã nici o îndoialã un ILUMINAT, cunoaşte prin experienţã directã MISTERELE VIEŢII ŞI ALE MORŢII, posedã ÎNŢELEPCIUNEA, simţul sãu SPAŢIAL este deplin dezvoltat.

În timpul SOMNULUI PROFUND putem avea sclipiri de stare de VEGHE. În timpul stãrii de VEGHE putem avea sclipiri de AUTOCONŞTIINŢÃ; în timpul stãrii de AUTO-CONŞTIINŢÃ putem avea sclipiri de CONŞTIINŢÃ OBIECTIVÃ.

Dacã vrem sã ajungem la TREZIREA CONŞTIIŢEI, la AUTOCONŞTIINŢÃ, trebuie sã lucrãm cu CONŞTIINŢA aici şi acum. Este tocmai aici, în aceastã lume fizicã, unde trebuie sã lucrãm pentru A TREZI CONŞTIINŢA; cine se trezeşte aici, se trezeşte peste tot, în toate dimensiunile Universului.


SINTEZÃ

CelePatru stãri de Conştiinţã sunt denumite şi precum urmeazã:

a) Eikasia
b) Pistis
c) Dianoia
d) Nous

EIKASIA înseamnã ignoranţã, cruzime umanã, barbarie, somn extrem de adânc, lume instinctivã şi brutalã, stare infra-umanã.

PISTIS reprezintã lumea opiniilor şi credinţelor. Pistis sunt ipoteze, prejudecãţi, sectarism, fanatism, teorii în care nu existã nici un fel de percepţie directã a Adevãrului. Pistis este conştiinţa nivelului general al umanitãţii.

DIANOIA înseamnã verificare intelectualã a credinţelor, analizã, sintetism conceptual, conştiinţã cultural-intelectualã, gândire ştiinţificã etc. Gândirea Dianoicã studiazã fenomenele şi stabileşte legi. Gândirea Dianoicã studiazã sistemele Inductiv şi Deductiv cu scopul de a le utiliza în formã profundã şi clarã.

NOUS înseamnã perfectã Conştiinţã trezitã. Nous este starea de „Turiya”, perfecta iluminare interioarã profundã. Nous înseamnã legitimã Clarviziune obiectivã. Nous este intuiţie. Nous este lumea arhetipurilor divine. Gândirea noeticã este sinteticã, clarã, obiectivã, iluminatã.

Nous implicã absenţa totalã a Egoului, a Eului, a Eului Însuşi. Cine atinge înãlţimile gândirii noetice, îşi trezeşte Conştiinţa complet şi se transformã într-un Turiya.

Partea cea mai joasã a omului este raţionalã şi subiectivã şi se relaţioneazã cu cele cinci simţuri obişnuite.

Partea cea mai înaltã a omului este lumea Intuiţiei şi a Conştiinţei obiective spirituale. În lumea Intuiţiei se dezvoltã arhetipurile tuturor lucrurilor Naturii.

Doar aceia care au pãtruns în lumea Intuiţiei obiective, numai cei care au atins înãlţimile mãreţe ale gândirii noetice sunt cu adevãrat treziţi şi iluminaţi…


CHEIA SOL - O DIDACTICÃ PENTRU TREZIRE

Existã 97% Subconştiinţã şi 3% Conştiinţã. Vorbind în alţi termeni am spune cã 97% din Conştiinţã este adormitã şi cã existã doar un procent de 3% din conştiinţã care este treazã. Totuşi existã oameni care nu ajung la 3% de Conştiinţã treazã, în mod normal ajung la 2% şi sunt unii care doar la 1%.

Dar dacã am spune asta, celor care au Conştiinţa adormitã, nu ar crede, mai degrabã s-ar simţi ofensaţi; se dovedeşte dificil sã spunem asta oamenilor care dorm, pentru cã nu ne cred, cred cã sunt treziţi sau cred cã-i insultãm, cã-i jignim.

Este necesar sã ne trezim şi pentru asta, înainte de toate, este necesar în primul rând sã ne convingem în mod sincer cã suntem adormiţi; când cineva acceptã cã este adormit este semn sau indiciu cã vrea sã se trezeascã. Aceasta este ceva foarte asemãnãtor cu nebunul care este nebun; nici un nebun nu acceptã cã e nebun, toţi nebunii cred cã sunt foarte bine. Când un nebun acceptã cã este nebun este semn cert cã starea sa se îmbunãtãţeşte. Putem vedea asta în ospicii; nu existã nebun care sã accepte cã-i nebun. Totuşi, pe de altã parte, sã-i observãm pe acei nebuni care sunt pregãtiţi sã iasã din ospiciu, acceptã cã sunt nebuni, înţeleg cã nu sunt bine, acesta este exact semnul negreşit cã deja starea lor se îmbunãtãţeşte vizibil. La fel se întâmplã cu persoanele care au Conştiinţa adormitã: nu acceptã cã sunt adormite, dar când deja o acceptã este un semn negreşit cã vor sã se trezeascã sau cã încep sã se trezeascã. Nu este vorba, totuşi, de a o recunoaşte în mod intelectual, nu; oricine poate spune în mod automat: „Da, sunt adormit”, dar altceva este sã fim conştienţi de faptul cã suntem adormiţi, aceasta este diferit. Existã, deci, o mare diferenţã între Intelect şi Conştiinţã.

Dar, cum se ajunge la aceastã trezire? Evident ştim deja cã baza se aflã în dizolvarea Egoului, aceasta este incontestabil, şi este o chestiune pe care nu o ignoraţi, dar clar, trebuie sã ne ajutãm cu diferite metode, procedee. Tot ceea ce contribuie la trezire este util.

Vã voi explica o tehnicã, dar vreau sã fiţi foarte atenţi. Este necesar sã împãrţim atenţia în trei pãrţi :

1) Subiect

2) Obiect sau obiecte

3) Loc.


SUBIECT.

Sã nu uitãm de noi înşine, sã ne auto-supraveghem în fiecare clipã, în fiecare moment. Aceasta implicã starea atentã faţã de gândurile, gesturile, acţiunile, emoţiile, obiceiurile, cuvintele noastre etc. etc. etc. Când cineva uitã de sine însuşi, comite în viaţã greşeli foarte grave. De exemplu, dacã uitãm de noi înşine în faţa unui pahar de vin, ce s-ar întâmpla? Nu numai cã bem paharul, ci putem bea multe altele şi sã ne îmbãtãm, astfel cã ar fi grav sã uitãm de noi înşine în faţa unui pahar de vin.

Dacã uitãm de noi înşine în faţa unei persoane de sex opus, ce s-ar întâmpla? Am putea ajunge la fornicare sau la adulter, nu-i aşa?

Dacã uitãm de noi înşine, de exemplu, în faţa cuiva care ne insultã, sigur vom sfârşi prin a insulta de asemenea, ba chiar sã ne luãm la bãtaie cu cel care ne insultã.

Este deci indispensabil sã nu uitãm de noi înşine. Ouspensky, de exemplu, şi-a propus într-o searã sã meargã treaz pe strãzile San Petersburgului (spun „sã meargã treaz” ca sã fac diferenţa de „sã meargã adormit”, ceea ce fac toţi oamenii obişnuiţi). A mers şi a mers acel om, autosupraveghindu-se, auto-observându-se, controlând mintea şi simţurile; acel om s-a plimbat peste tot. Deodatã a vrut sã fumeze un trabuc; el fuma, a vãzut o tutungerie şi a intrat sã cumpere tutun. Când a ieşit de acolo fumând nu şi-a mai amintit de exerciţiul pe care-l practica; a umblat pe multe strãzi din San Petersburg pânã când a ajuns acasã; intrând în camera sa şi-a adus din nou aminte de el însuşi, atunci cu durere şi-a dat seama cã uitase de exerciţiu, Conştiinţa sa adormise în momentul în care a intrat în acea tutungerie şi cã a umblat prin multe locuri ca un adevãrat somnambul.

Vedeţi voi cât de dificil este sã nu uitãm de noi înşine. Spunând „sã nu uitãm de noi înşine” la ce ne referim? Sã ne auto-observãm sentimentele, impulsurile interne, amãrãciunile, emoţiile, instinctele, obiceiurile etc. Sã ne supraveghem simţurile şi mintea, pentru cã dacã nu ne controlãm simţurile şi mintea, cãdem în somnul Conştiinţei.


OBIECT.

Observarea minuţioasã a tuturor acelor obiecte sau reprezentãri care ajung la minte prin intermediul simţurilor. Acesta este al doilea aspect al cheii. Dacã cineva, de exemplu vede un obiect frumos, un costum, un inel, un parfum, o vitrinã sau orice ar fi, dar se lasã vrãjit de acel obiect pe care-l vede, ceea ce se întâmplã întotdeauna este cã persoana cade în somnul Conştiinţei. De ce? Pentru cã a uitat de ea însãşi. Vãzând obiectul se identificã cu el şi biata Conştiinţã adoarme profund.

Trebuie sã observãm ambianţa, lucrurile care ne înconjoarã fãrã sã ne fascinãm de ele. Este urgent sã înţelegem cã niciodatã nu trebuie sã uitãm de noi înşine…

Maşina este foarte elegantã şi merge foarte repede? Filmul este pasionant? Casa este foarte luxoasã? Da, dar de ce trebuie sã uitãm de noi înşine? De ce?

De obicei, vãzând obiectele din jurul nostru apare un proces de adormire, sã vedem:

1) Identificare. Uitãm de noi înşine şi ne identificãm cu acel obiect. O forţã hipnoticã ne acapareazã simţurile, îndreptându-ne întreaga atenţie spre acel loc. Spunem: „ce frumos, ce drãguţ, ce minunat este”…

2) Fascinaţie. Rãmânem fascinaţi de obiect; dacã este un costum frumos, spunem: „aceastã culoare este cea care-mi vine cel mai bine; ce elegant aş fi cu el; dacã aş avea bani mi l-aş cumpãra etc. etc.”

3) Vis. Acea stare de atracţie puternicã, seducţie şi orbire, produce în noi o toropealã sau o somnolenţã care conduce fãrã îndoialã la somnul profund al Conştiinţei. Atunci începem sã ne visãm frumos cu acel costum, cu petrecerea în care l-am inaugura, cu fata frumoasã cãreia i l-am arãta etc.

Orice tip de identificare produce fascinaţie şi vis. Mergeţi pe o stradã, deodatã întâlniţi mulţimile care protesteazã pentru ceva în faţa palatului domnului preşedinte. Dacã nu sunteţi în stare de alertã vã identificaţi cu mulţimea, vã fascinaţi şi apoi vine visul, strigaţi, aruncaţi cu pietre, faceţi lucruri pe care în alte împrejurãri nu le-aţi face nici pentru un milion de dolari.

A uita de tine însuţi este o greşealã de incalculabile consecinţe. Sã te identifici cu ceva este culmea neghiobiei, pentru cã rezultatul va fi fascinaţia şi visul.

Este imposibil ca cineva sã-şi poatã trezi Conştiinţa dacã uitã de el însuşi, dacã se identificã cu ceva.

Este imposibil ca un aspirant sã-şi poatã trezi Conştiinţa dacã se lasã fascinat, dacã cade în vis.

Mergeţi cu orice mijloc de transport în comun. Vreţi sã coborâţi din vehicul pe o anumitã stradã; fãrã sã ştiţi cum, vã vine în minte imaginea unei fiinţe iubite. Vã identificaţi cu acea amintire, vine fascinaţia şi apoi visaţi treaz… Deodatã scoateţi un strigãt: „Unde sunt? Fir-ar sã fie!… am trecut de stradã… trebuia sã cobor la colţul cutare, pe strada cutare”… Vã daţi seama cã conştiinţa voastrã fusese absentã, coborâţi din vehicul şi vã întoarceţi pe jos pânã la colţul unde ar fi trebuit sã coborâţi.


LOC.

În cele din urmã trebuie sã privim cu atenţie orice loc, chiar şi locul cunoscut, încãperea casei, camera sã o privim în fiecare zi ca pe ceva nou. În orice loc am ajunge, primul lucru pe care trebuie sã ni-l spunem este: „Bine, de ce sunt aici? Ce trebuie eu sã vãd în acest loc? De ce am ajuns în acest loc, în aceastã piaţã, în acest birou, în acest templu etc.?” Aceasta este indispensabil dacã vrem sã trezim Conştiinţa, nu doar aici ci şi în Lumile Superioare.

În cadrul acestui factor „loc”, trebuie sã includem, deci, problema DIMENSIONALÃ. S-ar putea întâmpla sã ne aflãm realmente în a Patra sau a Cincea Dimensiune a Naturii, în momentul OBSERVÃRII.

Sã ne amintim cã natura are şapte dimensiuni; în LUMEA TRIDIMENSIONALÃ, domneşte Legea Gravitaţiei, în DIMENSIUNILE SUPERIOARE ale naturii existã Legea LEVITAŢIEI. Observând un loc, nu trebuie sã uitãm niciodatã problema celor şapte dimensiuni ale naturii. Este indicat atunci sã ne întrebãm pe NOI ÎNŞINE: în ce dimensiune sunt? Şi apoi este necesar, pentru verificare, sã facem un salt cât mai lung posibil cu intenţia de a pluti în mediul înconjurãtor.

Este logic cã dacã plutim este pentru cã ne aflãm în afara CORPULUI FIZIC. Nu trebuie sã uitãm nicicând cã atunci când corpul fizic doarme, EGOUL cu CORPURILE LUNARE şi ESENŢA înãuntru, bântuie inconştient ca un somnambul în LUMEA MOLECULARÃ.

Îmi aduc aminte în aceste momente de o experienţã trãitã, foarte interesantã. Acum câţiva ani s-a întâmplat cã am ajuns la o casã. Am traversat o grãdinã frumoasã. Am trecut pragul unei încãperi şi în cele din urmã, am pãtruns într-un cabinet unde era un birou de avocaturã. În faţa biroului am întâlnit o doamnã foarte elegantã, ea s-a ocupat de mine. Deodatã, stând de vorbã cu ea, am vãzut pe birou doi fluturi de sticlã; erau foarte frumoşi, dar ceea ce m-a uimit cel mai mult era cã acei fluturi aveau viaţã proprie: îşi mişcau aripile şi antenele şi erau de sticlã, inclusiv respirau ca ceilalţi fluturi şi erau de sticlã şi de felurite culori. Atunci mi-am spus mie însumi: „Cum e posibil ca aceşti fluturi de sticlã sã facã toate acestea, sã aibã viaţã proprie? Evident, fenomene de acest fel se pot petrece numai în Lumea Astralã, pentru cã în lumea fizicã aceasta este absolut imposibil”. Am privit în jurul meu şi mi-am spus mie însumi: „Ce fac eu în acest loc, în acest birou de avocaturã?”. Acea doamnã vorbea amabil cu mine. Am hotãrât sã-i cer acelei doamne permisiunea de a mã retrage un moment. Cu amabilitate ea mi-a permis sã ies de acolo. Ajuns afarã am spus: „Voi face un experiment sã vãd…”, şi am fãcut un salt cu intenţia de a pluti în mediul ambiant. Desigur am rãmas plutind. Atunci mi-am spus mie însumi: „Sunt în corp Astral”. M-am întors în acel cabinet, m-am aşezat în faţa biroului; doamna mã aştepta acolo şi i-am spus: „Doamnã, vreau sã ştiţi cã în aceste momente ne aflãm în corp Astral, amintiţi-vã doamnã cã acum câteva ore v-aţi culcat ca sã dormiţi şi în aceste momente corpul dumneavoastrã doarme, odihnindu-se în pat”. Aşteptam un rãspuns inteligent de la acea doamnã, însã ceea ce am vãzut la ea au fost ochi de somnambulã. Evident avea Conştiinţa complet adormitã, n-a înţeles nici „o iotã” din tot ceea ce eu îi spuneam. Bine, vãzând starea de somn atât de profund în care se afla acea doamnã, ce-am fãcut? M-am dus, m-am despãrţit de ea şi am plecat spre California. Trebuia sã merg sã fac nişte investigaţii în acel stat…

Pe drum am întâlnit un om care murise de ceva vreme. Ducea o povarã grea pe umeri; fusese hamal într-o piaţã. Nefericitul acela se dezîncarnase de mult timp, însã el credea cã încã este viu. M-am apropiat de el şi i-am spus: „Prietene, ce se întâmplã? De ce cari aceastã povarã atât de grea pe umeri?”. Rãspunsul a fost: „Muncesc”. „Dar, ce spui, prietene, nu-ţi dai seama cã ai murit, cã aceastã povarã pe care o duci pe umeri nu este decât o formã mentalã creatã de tine însuţi?” Nu m-a înţeles, m-a privit de asemenea cu ochi de somnambul, n-a priceput nici „o boabã” din ceea ce-i spusesem. Am hotãrât sã plutesc în jurul sãu şi deasupra capului sãu ca sã vãd dacã în felul acesta va înţelege, dar totul a fost inutil. N-a înţeles nimic, era adormit, nefericitul nu fãcuse nimic în viaţã pentru a-şi trezi Conştiinţa şi continua adormit, cu Conştiinţa adormitã. Mi-am continuat cãlãtoria spre California, trebuia sã fac investigaţiile şi le-am fãcut, erau investigaţii despre nişte şcoli etc. Dupã aceea m-am întors din nou în corpul fizic…

Îmi amintesc de asemenea cã acum vreo patruzeci de ani, mi s-a întâmplat ceva foarte interesant… M-am vãzut într-o încãpere; acolo un grup de persoane vorbeau despre chestiuni esoterice, dar cum, în primul rând, eu obişnuiesc sã nu uit de mine însumi, în al doilea rând, îmi place sã observ în detaliu tot ceea ce vãd, şi în al treilea rând, nu rãmân în nici un loc în mod inconştient, ci îl observ în detaliu şi mã întreb pe mine însumi: „De ce sunt aici? Ce fac în acest loc?” Este clar cã în acea ocazie au intrat în activitate aceste trei aspecte ale împãrţirii atenţiei. Aşa cã mi-am spus mie însumi: „Bine, ce fac eu aici?” N-am uitat şi am privit locul…

Ce fac?” Am privit persoanele care erau în jurul meu: „De ce vorbesc cu ele?” Totul pãrea ca şi cum ar fi fost fizic, material; obiectele erau sincer normale, totuşi eu îmi spuneam mie însumi: „De ce trebuie sã fiu aici? De ce aceastã întâlnire, dacã eu nu mi-am fixat întâlnire cu nimeni?” Locul era atât de fizic, atât de material, încât pãrea cã întrebãrile mele erau în plus. Nu erau detalii care sã indice cã eram în Lumea Astralã, dar în mod instinctiv întotdeauna mi-am împãrţit atenţia în trei pãrţi: subiect, obiect şi loc… Ce-am fãcut? Am cerut de asemenea, permisiunea pentru a merge la baie sau sã iau o gurã de aer proaspãt. Fiind deja afarã din încãpere am fãcut un salt prelungit cu intenţia de a pluti şi desigur am plutit în mediul înconjurãtor. M-am întors în încãpere, m-am aşezat la locul meu şi mam adresat tuturor participanţilor: „Prieteni, trebuie sã vã informez pe toţi cei prezenţi aici cã ne aflãm în Corp Astral…” Toţi m-au privit uimiţi (şi unii dintre ei, în lumea fizicã, studiau esoterismul, ocultismul). Totuşi nu m-au înţeles; s-au uitat unii la alţii şi unul dintre ei mi-a spus: „Nu, suntem în lumea fizicã; eşti nebun! De unde scoţi asta cã suntem în Astral?” Le-am spus: „Ba da, suntem în astral”, dar cum nici unul nu voia sã mã creadã, am ieşit din acea încãpere şi dupã ce am ieşit, m-am îndreptat spre un anumit loc cu scopul de a face investigaţii esoterice. Apoi m-am întors, desigur, în corpul fizic… Dar vedeţi dumneavoastrã cum m-am trezit: prin divizarea atenţiei în trei pãrţi (Subiect, Obiect şi Loc).

Astfel încât, clarific, pentru a face corect acest exerciţiu al divizãrii atenţiei, trebuie practicat secundã de secundã, moment de moment, pânã devine un obicei, pânã se transformã în instinct; la început şi o vreme îndelungatã, este necesar ca acesta sã se practice cu o riguroasã disciplinã esotericã, pânã când într-o zi se face în mod instinctiv. Se va întâmpla atunci cã acest exerciţiu, practicat în stare de veghe, se va întipãri atât de mult în subconştient încât va lucra apoi în mod automat, în timpul orelor de somn.

Aţi vãzut perfect, cã de multe ori visãm cu evenimente care s-au petrecut în timpul zilei. De asemenea se poate întâmpla sã avem o preocupare mare şi sã visãm cu ea în timpul nopţii. Cunoscând acest aspect al minţii, este indicat sã practicãm acest exerciţiu în mod intensiv. Obişnuindu-ne sã-l realizãm, îl repetãm în mod automat în timpul orelor de somn şi atunci vine trezirea Conştiinţei.

Este bine sã ştim cã în timpul orelor de somn, Sufletul, sau pentru a fi mai exacţi, Psihicul (Conştiinţa noastrã îmbuteliatã în Ego), se aflã în afara corpului fizic. O persoanã trãieşte acolo, ca şi în corpul fizic, însã nu-şi dã seama cu adevãrat de locul în care se aflã. Dacã în acele momente face exerciţiul, rezultatul va fi trezirea Conştiinţei. O datã ce cineva se trezeşte, poate sã se îndrepte spre orice loc de pe Pãmânt, poate sã meargã la Templele de Mistere, poate sã invoce Fiinţele Inefabile, sã converseze cu ele faţã în faţã, sã primeascã instrucţiuni directe de la marii Maeştri etc. etc.


PRACTICA - LA CULCARE

Î. –Maestre, în momentul când mergem sã dormim, trebuie sã urmãm aceleaşi instrucţiuni?

R. –Când ne culcãm este indicat, desigur, sã ne observãm riguros camera şi sã ne spunem nouã înşine: „Aceasta este camera mea, acestea sunt lucrurile mele; tavanul este zugrãvit cu cutare sau cutare culoare, pereţii cu altã culoare…” Sã observãm riguros toate obiectele, formele lor, culorile lor etc., şi apoi sã ne spunem nouã înşine: „Dacã apar, dupã acest moment, în alt loc, fie pe stradã, fie la serviciul meu sau în oricare alt loc, este semn cã voi fi în Corp Astral şi atunci îmi voi aminti de mine însumi, îmi voi aminti, îmi voi aminti… şi voi face un salt cu intenţia de a pluti… Asta voi face, asta voi face, asta voi face!…”

Practicând acest exerciţiu timp de o jumãtate de orã sau o orã înainte de a adormi, dacã se combinã cu practica de divizare a atenţiei în trei pãrţi: Subiect, Obiect şi Loc, sunt absolut sigur cã veţi obţine trezirea conştiinţei foarte repede.

Dimineaţa, în momentul trezirii fizice, dupã somnul obişnuit, trebuie sã rãmânem liniştiţi în pat, sã nu ne mişcãm, deoarece cu orice mişcare se agitã psihicul şi se pierd amintirile. Trebuie sã rãmânem liniştiţi în pat şi apoi sã practicãm un exerciţiu retrospectiv, cu scopul de a ne aminti minuţios locurile prin care am umblat, persoanele cu care am vorbit, starea” de conştiinţã în care ne-am aflat (fie adormiţi, fie treji) etc. Chiar amintirile pe care le obţinem, ne vor indica dacã ne trezim sau nu, şi în ce mãsurã o facem…

Cel mai important este sã NU NE IDENTIFICÃM cu circumstanţele existenţei. Viaţa este ca un film care are un început şi are un sfârşit; diferite scene trec pe ecranul minţii şi cea mai gravã eroare a noastrã constã în faptul cã ne identificãm cu aceste scene. De ce? Pentru cã trec, simplu pentru cã trec; sunt scene ale unui film lung şi la sfârşit trec…

Din fericire, pe drumul vieţii mele am acceptat totdeauna ca devizã aceasta: SÃ NU TE IDENTIFICI CU DIFERITELE CIRCUMSTANŢE ALE VIEŢII…


DESPRE IDENTIFICARE

Când cineva se identificã cu diferitele evenimente ale vieţii comite multe erori. Dacã cineva se identificã cu un pahar de bãuturã pe care i-l oferã un grup de prieteni beţi, sfârşeşte prin a fi beat, dacã cineva se identificã cu o persoanã de sex opus, la un moment dat ajunge sã fornice şi dacã cineva se identificã cu unul care insultã, care îl rãneşte cu vorbele sale, terminã de asemenea insultând. Vi se pare foarte sãnãtos ca noi, care suntem oameni aparent serioşi, sã ajungem sã insultãm? Dumneavoastrã credeţi cã asta ar fi bine? Dacã cineva se identificã cu o scenã, de exemplu, de sentimentalism plângãcios, în care toţi plâng cu amãrãciune, acela apare de asemenea cu „bunele sale lacrimi”. Dumneavoastrã credeţi cã asta ar fi corect, ca alţii sã ne facã sã plângem aşa, „pentru cã aşa au ei chef”?

Ceea ce vã spun este indispensabil, dacã vreţi sã vã auto-descoperiţi; este indispensabil pentru cã dacã cineva se identificã complet cu o scenã, înseamnã ca A UITAT DE EL ÎNSUŞI, a uitat de lucrul pe care-l fãcea şi atunci pierde timpul în mod mizerabil…

Oamenii uitã complet de ei înşişi, uitã de propria lor FIINŢÃ INTERIOARÃ PROFUNDÃ; de aceea se identificã cu circumstanţele.

În mod normal, oamenii merg adormiţi, de aceea pentru cã sunt identificaţi cu circumstanţele care-i înconjoarã şi fiecare are „cântecelul sãu psihologic”, cum spuneam în cartea mea „Psihologie revoluţionarã”.

Deodatã cineva se întâlneşte cu altcineva care îi spune „Eu în viaţã a trebuit sã fac asta, şi asta, şi asta… m-au furat, am fost un om bogat, am avut bani şi m-au înşelat; cutare a fost ticãlosul care m-a înşelat…” Rezultatul îşi cântã „cântecul sãu psihologic”. Peste zece ani se întâlneşte cineva cu acelaşi individ şi acesta îi cântã din nou acelaşi „cântec” al sãu; douãzeci de ani dupã aceea îl întâlneşte cineva, el îi repetã acelaşi „cântec” al sãu; acesta este „cântecul sãu psihologic”, a rãmas identificat cu evenimentul pentru restul vieţii sale şi în aceste împrejurãri cum va dizolva Egoul, în ce mod, dacã îl fortificã?

Prin identificare se fortificã Eurile. Dacã cineva se identificã cu o încãierare ajunge de asemenea sã dea cu pumnii. Îmi amintesc cazul unui boxer, al unui campion luptând împotriva altuia în Statele Unite; în final toţi spectatorii, au sfârşit dându-şi lovituri unii altora, toţi au devenit boxeri… Observaţi ce este identificarea. Am vãzut de curând o femeie privind un film în care actorii plângeau, bine, plângeau simulat, este clar însã acea femeie care contempla filmul, plângea de asemenea cu un zbucium îngrozitor. Vedeţi dumneavoastrã ce este identificarea. Ce a fãcut aceastã biatã femeie care s-a identificat cu acel film? Şi-a creat, identificându-se cu eroul filmului sau cu eroina, un nou „Eu”; a creat în interiorul ei însãşi acest nou „eu” care i-a furat parte din conştiinţã; astfel încât aceastã persoanã, dacã era adormitã, acum este mai adormitã. De ce? Din cauza identificãrii, aceasta este evident…

Oamenii în faţa televizorului uitã de ei înşişi şi cad în fascinaţie de ceea ce vãd; atunci viseazã frumos. De când s-a inventat televiziunea s-a pierdut unitatea cãminelor. Vine soţul, de exemplu, obosit de la muncã şi soţia sa nu sare sã-l primeascã cu braţele deschise, nu mai are soţul aceastã fericire, pentru cã doamna se uitã la televizor. Poate bãrbatul sã aibã nevoie de ea, iar ea este ocupatã, se uitã la telenovelã, este fascinatã. Desigur cã vina n-o au numai femeile, bãrbaţii de asemenea, se identificã cu tot ce vãd acolo; poate cã soţia vrea sã iasã la plimbare ori sã vorbeascã liniştit cu soţul sãu, dar bãrbatul este total identificat cu acel film sau cu fotbalul şi face chiar gesturi ridicole şi ţipã uitând total de ce se întâmplã în jurul sãu. Vedeţi, deci, cât de absurd şi trist este sã te identifici cu lucrurile…


EXTRASE - DESPRE TREZIREA CONSTIINTEI

Viseazã înţeleptul la minunatul trandafir din câmpul fermecat, ce-şi întredeschide petalele încântãtoare o datã cu luceafãrul de searã al iubirii. Viseazã bardul pletos cu sfiosul pârâiaş cântãreţ ce coboarã din munte destrãmat în argint, preschimbat cu totul în dantelãrie ce curge şi trece.

Viseazã nefericita mamã la fiul pe care l-a pierdut în rãzboi şi nu concepe o soartã mai crudã; îşi plânge lângã portretul lui fericirea distrusã; raza de luminã se joacã cu tortura şi chiar aprinde un curcubeu în fiecare picãturã. Viseazã Faust cu Margareta sa cu chip dalb, liniştit, sub acoperãmântul mãiestru al pãrului sãu auriu, care precum o cascadã de aur cade pe umerii sãi de alabastru. Ce genune adâncã în pupila ei perfidã şi azurie ca unda!

În ghearele înspãimântãtoare ale durerii, sãrmanul «animal intelectual» viseazã cã este Brutus tãind în mii de bucãţi inima lui Cezar; Spartacus, cel temut, pustiind ţinutul; Ulise în palatul sãu din Itaca, ucigându-i furios pe pretendenţii soţiei sale; Tell respingând schiful cu piciorul; Cleopatra seducându-l pe Marc Antoniu; Cromwell înaintea supliciului unui monarh; Mirabeau în trupele naţiunilor; Bolivar cu cinci popoare eliberate; Morelos pe câmpul de luptã.

Viseazã îndrãgostitul la steaua ce urcã strãlucitoare la rãsãrit, la atât de aşteptata întâlnire, la cartea pe care ea o ţine în mâinile sale, la romantica ei fereastrã. Viseazã soţul ofensat la obscura luptã şi la rãzvrãtita încãierare; suferã nespus şi chiar moare în coşmar. Viseazã desfrânatul la goliciunea impudicã a diavoliţei ce se tãvãleşte precum porcul în noroiul josniciei. Viseazã beţivul la faptul cã este bogat, tânãr, viteaz cavaler de mare renume, curajos în bãtãlie. Viseazã Amado Nervo la iubita nemişcatã şi Victor Hugo la Mizerabilii. Aceastã viaţã de tip lunar este doar o întreţesere de vise.

Nu s-au înşelat vechii înţelepţi ai pãmântului sacru al Vedelor, când au spus cã aceastã lume este MAYA (Iluzie). Ah!… dacã aceşti bieţi oameni ar înceta sã viseze… Cât de diferitã ar fi viaţa!”

Samael Aun Weor: „Întoarcerea mea în Tibet”


Oamenii vor sã vadã, sã audã, sã atingã şi sã pipãie marile realitãţi ale lumilor superioare; oamenii vor sã-şi aminteascã existenţele lor trecute, sã converseze cu Zeii etc. etc. Dar, din pãcate, oamenii au doar trei la sutã Conştiinţã trezitã şi nouãzeci şi şapte la sutã conştiinţã adormitã.

Cine vrea sã atingã marile realitãţi ale lumilor interne, cine vrea sã ajungã la trezirea Conştiinţei, trebuie sã se decidã sã MOARÃ moment de moment; aceasta este indispensabil…

Înainte de toate este urgent sã ştim cã avem un «Eu» pluralizat înãuntrul nostru înşine. Un asemenea «Eu» este «SETH» din mitologia egipteanã: ansamblu de «Diavoli Roşii», cum spuneau anticii sacerdoţi din ţinutul faraonilor. Acele entitãţi scufundate care personificã Egoul (sau pe SETH, precum spuneam), sunt descrierea propriilor noastre defecte. Înãuntrul fiecãreia dintre aceste entitãţi, se aflã cufundatã Conştiinţa noastrã (încastratã, îmbuteliatã, adormitã). Aşadar, Conştiinţa noastrã acţioneazã în funcţie de propria sa îmbuteliere, merge definitiv pe drumul erorii; este egoicã, din nefericire.

Dacã vrem sã ne trezim (pentru a putea vedea, auzi, atinge şi pipãi lumile superioare; pentru a putea vorbi cu maeştrii Fraternitãţii Albe), este necesar sã-l distrugem complet pe SETH, Egoul, «Diavolii Roşii», Eurile». Doar astfel, Conştiinţa reuşeşte sã se dezrobeascã, sã se elibereze si sã se trezeascã radical.”

Samael Aun Weor: „Înţelepciunea Fiinţei”


Când un om oarecare ajunge sã înţeleagã profund cã nu poate sã-şi aminteascã de sine însuşi, cã nu este conştient de el însuşi, este foarte aproape de trezirea Conştiinţei.

Vorbim despre ceva la care trebuie sã reflectãm profund. Ceea ce spunem aici este foarte important şi nu se poate înţelege dacã se citeşte în mod mecanic.

Cititorii noştri trebuie sã reflecteze. Oamenii nu sunt capabili sã îşi simtã propriul lor Eu în timp ce se auto-observã, sã îl treacã de la un centru la altul etc.

A observa propriul mod de a vorbi, de a râde, de a umbla etc. fãrã a uita de noi înşine, simţind acel Eu în interior, este foarte dificil, şi totuşi de bazã, fundamental, pentru a obţine trezirea Conştiinţei.

Marele Maestru Ouspensky a spus: «Prima impresie pe care mi-a produs-o efortul de a fi conştient de Fiinţa mea, de a fi conştient de mine însumi ca Eu, de a-mi spune mie însumi: Eu merg, Eu fac, şi de a încerca sã menţin viu acest Eu, sã îl simt înãuntrul meu, a fost urmãtoarea: gândirea rãmânea ca adormitã, când sesizam Eul, nu puteam nici gândi nici vorbi; şi chiar scãdea intensitatea senzaţiilor; mai mult decât atât, puteam sã mã menţin într-o asemenea stare doar pentru un timp foarte scurt».”

Samael Aun Weor: „Colierul lui Buddha”


Cel Care îşi trezeşte conştiinţa poate studia, în timpul orelor de somn, toate minunile lumilor superioare.
Cel care îşi trezeşte conştiinţa trãieşte în Lumile Superioare ca un cetãţean al Cosmosului complet trezit. Atunci convieţuieşte cu Marii Hierofanţi al Lojii Albe.
Cine îşi trezeşte conştiinţa nu mai poate visa aici, în acest plan fizic, şi nici în lumile interne.
Cine îşi trezeşte conştiinţa nu mai viseazã.
Cine îşi trezeşte conştiinţa se transformã într-un investigator competent al lumilor superioare.
Cel care îşi trezeşte conştiinţa este un iluminat. Cine îşi trezeşte conştiinţa poate studia la picioarele Maestrului.
Cine îşi trezeşte conştiinţa poate sta de vorbã în mod familiar cu Zeii care au iniţiat aurora creaţiei.
Cel care îşi trezeşte conştiinţa poate sã-şi aminteascã nenumãratele sale reîncarnãri.
Cel care îşi trezeşte conştiinţa asistã în mod conştient la propriile sale iniţieri cosmice.
Cel care îşi trezeşte conştiinţa poate studia în templele Marii Loji Albe.”

Samael Aun Weor: „Cãsãtoria Perfectã”